Costea: "Ne dorim sa ajungem in semifinala!"
Antrenorul Universitatii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, marti, ca numirea recenta a italianului Andrea Mandorlini la CFR Cluj ar putea constitui un avantaj pentru echipa sa, in partida de miercuri, din sferturile de finala ale Cupei Romaniei.
"Noi ne dorim sa castigam Cupa Romaniei, nu numai sa ajungem in semifinale. Avem insa un joc dificil, cu o echipa buna, dar cred ca avem tot ce ne trebuie pentru a merge mai departe. CFR Cluj este o formatie puternica, are destui fotbalisti valorosi. Si noi avem jucatori pe masura, care ne pot ajuta sa ne impunem.
Stiu destul de multe despre Mandorlini, m-am interesat, am si prieteni care mi-au dat mai multe informatii despre el. Sa speram ca nu ne va putea surprinde cu nimic. S-ar putea sa fie si un dezavantaj numirea sa recenta, pentru ca n-a avut timp sa-si cunoasca jucatorii, s-ar putea sa fie si un avantaj prin faptul ca jucatorii se vor mobiliza, pentru a-i arata ca merita sa evolueze la CFR", a declarat Neagoe.
Atacantul Mihai Costea considera ca partida cu CFR Cluj este cea mai importanta din intreg sezonul. "Ne dorim sa ajungem in semifinala. Speram sa facem un meci foarte bun si sa ne calificam. Cel din returul sezonului trecut a fost poate cel mai frumos meci al nostru de acasa.
Speram ca istoria sa se repete. Important este sa ne calificam mai departe. Cred ca este cel mai important meci al nostru din acest sezon. M-as bucura mai mult daca fratele meu ar inscrie. Sper ca suporterii sa vina in numar cat mai mare la stadion sa ne sustina, iar noi speram sa le facem o bucurie sa ne calificam", a spus Costea.
Partida Universitatea Craiova - CFR Cluj, din sferturile de finala ale Cupei Romaniei, se va disputa miercuri, de la ora 20.15.
*Campuri obligatorii
**Pentru evitarea spamului, comentariile sunt moderate. Acestea vor aparea pe site numai dupa ce vor fi aprobate de catre moderator
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
- Ultimele posturi pe blog.sport.ro
-
2011-Feb-18 11:55
-
2011-Feb-16 16:43
-
2011-Feb-10 13:58
-
2011-Jan-11 11:10
-
2010-Nov-29 14:53
RSS feed